andrei badea

Aflându-mă, temporar, în posesia unui Epson V600, am scanat câteva negative din excursia din Anglia de la sfârșitul clasei a IX-a, în iunie, 2002. Lomo. Fuji Superia 200 și 400 și un Kodak compact despre care nu mai țin minte decât că era negru.

Pentru curioși, în al doilea cadru este masa de scris a domnului Charles Dickens din Bleak House, Broadstairs, Kent. Cu așa priveliște, să tot scrii.

Proaspăt lansatul album al sudiștilor de la Government Mule este al optulea album de studio al trupei, vine la 3 ani după precedentul High & Mighty și este primul album pe care apare la bas Jorgen Carlsson, care îl înlocuiește pe Andy Hess, deși acesta apare totuși pe ultimele 2 piese ale albumului. O surpriză legată de muzicienii incluși este apariția lui Billy Gibbons, de la ZZ Top, pe piesa care deschide albumul.

Această primă piesă, Broke Down On the Brazos,  te lovește din prima secundă cu pulsația vibrantă a basului pe care o simți direct în plex, urmat de deliciosul riff al unor chitariști cu mâna grea și corzile tari, Warren Haynes și Billy Gibbons. De-a lungul melodiei Warren livrează versuri scurte, percusive, acompaniat în fundal de frazele caracteristice ale lui Gibbons, pentru a culmina într-un dialog de zile mari între chitarele celor doi, moment în care fiecare ridică ștacheta cu următoarea frază, din ce în ce mai strâns până ce totul explodează într-o mare de calm.

A doua piesă, Steppin’ Lightly, ceva mai ritmată decât precedenta, este cea care dă titlul albumului undeva înainte de refren. Iarași, calitățile lui Carlsson sunt confirmate de o linie de bas care susține întreaga creație, chitara lui Haynes rămânând pe locul al doilea până în momentul în care declanșează un solo în modul său caracteristic. Adică devastator. De notat este refrenul care întoarce melodia cu susul în jos, la propriu.

Avem în continuare tradiționalul Railroad Boy, un delta blues electric și puternic, care, judecând după intrumentație, aduce a Travellin’ Riverside Blues în varianta zepelinilor. Piesa Any Open Window mi se pare cea mai slabă piesă de pe album, riff-ul său, fiind, se pare, o reproducere, mai mult sau mai puțin fidelă, a cunoscutei Jesus Is Just Alright. Printre rânduri, mai avem parte de două balade, una cu accente reggae, Frozen Fear, iar alta o electrificare a unei piese mai vechi de-a lui Warren Haynes, Forevermore.

Momentele de jam, deși mai puține la număr decât în materialele precedente, sunt concretizate în Monday Mourning Meltdown și Inside Outside Woman Blues #3, cea mai lungă piesă de pe album, un blues în stilul lui Jimi Hendrix, cu solo-uri puternice și o linie de bas extrem de prezentă și activă.

Un pic distanțat de albumele precedente, By a Thread conține mai multe piese de tip rock-bătut-în-cuie și mai puțină improvizație. Eu sunt de părere că albumul poate fi, cu rezervele de rigoare, considerat o sintetizare stilistică a celor de la Gov’t Mule.

Got Mule?